Senatul a adoptat, miercuri, proiectul de lege pentru modificarea programului „Prima Casă”. Propunerea ministrului Finanţelor Eugen Teoforovici prevede reducerea cu un punct procentual a ratei dobânzii creditului garantat pentru familiile cu doi sau mai mulţi copii.
Senatul a aprobat, miercuri, propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului ”Prima casă”, precum şi pentru aprobarea unor măsuri de aplicare acestuia.
Proiectul a fost adoptat cu 72 de voturi „pentru” şi 10 abţineri.
Proiectul propune:
• Modificarea titulaturii Programului „Prima casă” în programul „O familie, o casă”.
• Introducerea pragului de venit pentru beneficiarii Programului:
la data solicitării creditului garantat, veniturile nete lunare ale beneficiarului individual sau ale beneficiarului împreuna cu soţul sau soţia, după caz, nu pot depăşi valoarea de 4.500 lei;
pentru familiile cu unul sau mai mulţi copii, la data solicitării creditului garantat veniturile nete lunare ale familiei nu pot depăşi valoarea de 7.000 lei.
• Mandatarea pe lângă Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi a Fondului Român de Contragarantare în vederea emiterii de garanţii în numele şi în contul statului, în favoarea băncilor care acordă credite persoanelor fizice pentru achiziţia unei locuinţe în cadrul Programului.
• Menţinerea avansului minim de 5 % din preţul de achiziţie al locuinţei. Preţul de achiziţie a locuinţei este de maximum 70.000 EUR echivalent lei la cursul BNR valabil la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, iar valoarea finanţării garantate este de maximum 66.500 EUR echivalent lei.
• Acordarea următoarelor subvenţii de dobândă:
reducerea cu 0,5 puncte procentuale a ratei dobânzii creditului garantat pe toată durata Programului pentru familiile cu un singur copil.
reducerea cu 1 punct procentual a ratei dobânzii creditului garantat pentru familiile cu doi sau mai mulţi copii.
• Refinanţarea creditelor obţinute în cadrul Programului, prin alte instrumente de finanţare, cu excepţia altor credite acordate in cadrul Programului.
Îniţiatorul proiectului este Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor.
Proiectul a fost adoptat în Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, Camera Deputaţilor fiind for decizional.
CONTACT:
📧 primacasabz@gmail.com
💻 www.primacasabz.com
imobiliare.ro
magazinuldecase.ro
Facebook 1
Facebook 2
Skype: 0040758772222
COMPANIA PRIMA CASA BUZAU, Infiintata in anul 2006, intermediaza vanzarea si inchirierea de garsoniere, apartamente, case si vile, terenuri si paduri, spatii comerciale si industriale. Scopul companiei este de a oferi clientilor sai servicii de calitate prin profesionalism si transparenta. In plus este singura agentie imobiliara care are exclusivitate in vinderea imobilelor noi din Buzau,avand la activ 5 proiecte vandute.
Serviciile noastre includ si:
-consultanta juridica (legislatie in domeniu, notari, calcul taxe notariale, acte de proprietate, contracte de vanzare-cumparare)
– consiliere financiara (produse de creditare imobiliare sau ipotecare, oferte banci, taxe si impozite ale Administratiei Publice Locale)
– consultanta imobiliara
– executarea certificatelor energetice
– relatia cu Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara (intabulari apartamente, terenuri si constructii, lotizari terenuri, planuri de situatie, trasari terenuri si constructii) toate cu respectarea eticii si deontologiei profesionale, asigurand confidentialitatea, siguranta si reusita tranzactiei.
Daca oferta imobiliara din baza noastra de date nu acopera cererea dumneavoastra, vom cauta in exclusivitate imobilul pe care il doriti.
De asemenea, daca doriti, puteti primi automat pe e-mail noutatile apasand butonul „Follow” – „Urmareste”!
( apartament de vanzare in buzau ; imobiliare buzau; agentie imobiliara buzau; case buzau; garsoniere buzau; vanzari inchireri cumparari buzau ; apartamente ; terenuri ; vand apartament buzau ; vand garsoniera buzau ; vand teren buzau ; real estate buzau , micro 14 , balcescu , micro 5 , dorobanti , centru , unirii sud , unirii nord , brosteni , 1 decembrie , micro 3 , apartament cu 2 camere buzau , apartament cu 3 camere buzau , apartament cu 4 camere buzau , garsoniera buzau , camera de camin buzau , agentii imobiliare buzau , agent imobiliar buzau , casa teren spatiu comercial )